The end of this chapter.
Jertfa pe care trebuie să o plătim fiecare este să ne hotărâm singuri destinul. De aceea suntem liberi.
Refuz să cred că fericirea mea trebuie dictată de alte persoane. Refuz să fiu o marionetă în mâinile tale. Vreau să-mi trăiesc propria viaţă. Pentru tine, a trăi se rezumă doar la lumea interioară a eului tău. Da … am înţeles, nu-ţi pasă de alţii. Îţi pasă doar de tine. Mereu a fost vorba de tine.
A trăi înseamnă a refuza să mori, a exista înseamnă nepăsare. Nu contează dacă exişti sau mori? Atunci înseamnă că exişti, că eşti prin aceasta laş. Da, eşti laş. Căci numai un om lipsit de curaj poate refuza viaţa şi se complace fără gust. Căci, viaţa e gustul de a trăi, nu de a exista.
Şi oare, dacă pentru tine, care ai viaţă, ai suflet şi minte şi trup întreg, a-ţi asuma viaţa nu valorează nimic, asta înseamnă că dispreţuieşti tot ce e viu?
A gândi înseamnă totul pentru tine, nu-i aşa? Ei bine, pentru alţii, gândul tău nu înseamnă nimic. Căci otrăvit ţi-e gândul ce-l consumi în tine, numai pentru a gândi. Singurătatea nu este şi nu trebuie să fie un tribut vieţii. Aceasta ţi-este dată ca să o trăieşti, nu ca să o dăruieşti Morţii …
Green-eyed demon.
Străin, sufletu-mi se scaldă-n
verdele ochilor tăi.
Şi minţi, dar eu am nevoie să cred în zâmbetul
buzelor tale.
Şi nici nu gândeşti
Că mor şi mă nasc în smaraldul
ochilor tăi …
Sper, dar speranţa cenuşă se face,
mă prăbuşesc în gol din
înaltu-mi gând.
Şi mor, mă înec în marea sărată a ochilor tăi,
Căci nu sunt lacrimi
în sufletu-ţi gol,
Demon, cu ochii verzi …
Theatrical.
“Sunt omul care a văzut moartea. Lăsaţi-mă să plec, mă cheamă viaţa!”
PENTRU TINE.
Inima bate
Şi fiecare bătaie pe care o simt
E pentru tine.
Sufletul plânge,
E trist
Că nu eşti lângă mine.
Corpul simte
Lipsa prezenţei tale
Aproape de mine.
Mintea e goală,
Rătăcindu-se mereu în mine,
Departe de tine.
O lacrimă cade,
Obrazul îmi arde.
E pentru tine.
Algoritm eşuat.
La început, mi-am împărţit bătăile inimii în două părţi egale.
cele cu soţ le-am dat oamenilor,
drept răsplată pentru o presupusă iubire.
Iar cele fără soţ, mereu cele fără soţ
Le-am păstrat într-o cutiuţă de catifea neagră.
Mai târziu, mi-am împărţit partea
în două părţi egale.
Şi am găsit un împătimit al vieţii
Care se mulţumea cu o pătrime din mine.
Aşa că i-am dăruit şi partea ce-mi mai rămăsese.
Dar …
Când, şi cu cine o să îmi împart
timpul cel mort
Dintre două bătăi de inimă ?
Demon, you …
TU, DEMONE
Când trupul tău devastator de atractiv
Încet, încet se-apropia de mine
Iar braţele mă-nconjurau ameţitor de posesiv
Te respingeam scoţând suspine …
Trupul tremurător, fierbinte tu l-ai sărutat
Furându-mi şi puterea de-a mai judeca
Nemaigândind, frâu liber pasiunii am dat,
Şi împreună am …
Ah, l’amour …
IUBIRE CLASICĂ
Tu minţi, eu mint,
Dar ne simţim sublim.
Suntem apus şi răsărit
Şi tot ce ştim e să iubim.
Tu cânţi, eu râd
Şi plângem amândoi.
Amorul nostru crud (more)
Rêverie diurne.
Ai avut vreodată sentimentul acela ciudat de “nu-ştiu-ce”, să te agiţi, să te simţi inconfortabil, să ameţeşti, ca după aceea să te întorci întâmplător şi să îţi dai seama că cineva te privea foarte insistent?
După toată şarada aceea, am început să visez cu ochii deschişi, conştientă fiind că ceea ce îmi imaginam eu n-avea să se întâmple niciodată. Orice privire aruncată îmi provoca fantasme, scenarii posibile. Nu mă mai gândeam la nimic altceva, decât la “ce-ar fi dacă … ”
De ce a trebuit să mă observi, de ce a trebuit să-mi strângi mâna, de ce a trebuit să mă complimentezi, şi, mai presus de toate, de ce a trebuit să mă saluţi, la fel cum un cavaler, înainte de a pleca la luptă, îşi salută domniţa … ? De ce a trebuit să te joci cu mintea mea, de ce mă priveşti ca să-mi studiezi reacţiile, de ce “Şi totuşi … ” ?
De ce am fost o proastă, de ce îmi place să visez cu ochii deschişi, de ce mi-e frică să trăiesc, de ce mă înspăimânt de fiecare dată când sunt considerată mai bună decât mă cred eu?
Poate pentru că aşa şi e …
Oamenilor le e frică să-şi înfrunte adevăratul “eu”, din cauza descoperirii unui posibil demon …
Dar dacă acel “eu” este de fapt un înger?
Moi, je m’en fiche …
Zilele trecute vorbeam cu un amic despre poezii, proza, creaţii personale, etc. Am ajuns la concluzia că ar trebui să scriu mai des. Îmi face bine, şi văd că sunt apreciată. Aşa că, în continuare, voi posta o poezie la fel de veche ca şi cea dinainte (poate doar cu câteva ore mai tânără). Se numeşte “Lecţie 2″, din cauză că este derivată din “Lecţie” (prima formă a poeziei de faţă). Derivată şi îmbunătăţită. Plus că asta i-a plăcut amicului meu, şi merg pe mâna lui.
Lecţie 2
Aşa se începe : (more)
Revenge is sweet when you’re comfortably numb.
N-am mai vorbit cu tine de o săptămână … Te aşteptai cumva să-mi pese? Dar vai! Ai trăit toţi anii ăştia alături de mine, lângă mine, eu în umbra ta, tu în capul meu, şi încă n-ai aflat de ce sunt în stare.
Credeai că mă răneşti? Credeai că îmi pasă? Respectul nu se impune, my dear, respectul se câştigă. Atâta timp cât tu nu mă respecţi pe mine, eu de ce te-aş respecta? Doar pentru că ţi-ai agăţat de gât o pancartă pe care scrie, să zicem, “părinte” ? Nu am nevoie de sfaturi, şi n-am avut niciodată. Şi nu-mi plac oamenii care dau sfaturi doar ca să fie, de fapt, să vorbesc sincer, nu-mi plac oamenii care dau sfaturi fără să le fi fost cerute.
Nu te mai vreau, nu te mai ştiu, nu te mai cunosc? Cine eşti tu de fapt? O nălucă proiectată în mintea mea obosită, o (more)
Visitors
Gladius Dei
PureVanity
